Tragedie în fața Clinicii de Oncologie din Timișoara. Un bărbat de 26 de ani și-a dat foc după ce a pierdut, la jocuri de noroc, banii împrumutați pentru tratamentul soției sale, internată în spital. Copleșit de rușine și de amenințarea unui posibil divorț, tânărul a recurs la un gest disperat.
Potrivit poliției, incidentul s-a produs pe trotuarul din fața clinicii. Bărbatul și-a stropit hainele cu benzină și și-a dat foc cu o brichetă. Cuprins de flăcări, a fugit în curtea spitalului, unde a fost observat de medici și pacienți.
Medicul de gardă a intervenit imediat cu un extinctor, ajutat de colegi, reușind să-i salveze viața. Victima a suferit arsuri pe aproximativ 20% din suprafața corpului și a fost transportată de urgență la Clinica de Arși a Spitalului Județean Timișoara.
Înainte de a fi preluat de ambulanță, tânărul le-ar fi spus salvatorilor că luase bani cu împrumut de la un preot, pentru a plăti tratamentul soției sale bolnave de cancer. În loc să-i folosească pentru tratament, i-ar fi pierdut la păcănele.
Când femeia a aflat adevărul, i-ar fi spus că va divorța, iar tânărul, copleșit de vinovăție, a decis să-și pună capăt zilelor.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate circumstanțele tragediei și motivele exacte care l-au determinat să recurgă la un asemenea gest.

