Rezultatele preliminare ale sesiunii suplimentare a examenului național de Bacalaureat au fost afișate pe 24 iulie în cele 14 centre din Bălți, Cahul, Chișinău, Comrat și Edineț. Candidații își pot verifica lucrările corectate și notele accesând platforma www.bac.gov.md, cu datele primite de la instituțiile de învățământ.
Pentru această sesiune s-au înscris peste 3.100 de candidați, adică aproape 65% dintre cei care nu au reușit în sesiunea de bază sau au absentat motivat. Dintre aceștia, 1.098 au fost liceeni, 1.183 proveneau din colegii și centre de excelență, iar alții au fost studenți, externi sau restanțieri din ani anteriori.
Rata de promovare a fost diferită în funcție de categoria candidaților. Liceenii au obținut o rată de promovare de aproape 60%, în timp ce în colegii și centre de excelență, doar un sfert dintre participanți au trecut examenul. Universitarii și candidații externi au înregistrat procente similare, între 23% și 42%.
Restanțierii din sesiunile anterioare au avut cel mai scăzut succes – doar 20% dintre ei au promovat. Cu toate acestea, sesiunea suplimentară a adus în total 1.149 de noi absolvenți cu examenul trecut, ridicând astfel totalul la 14.212.
Pe categorii de învățământ, liceele au acum o rată cumulată de promovare de peste 95%, colegiile și centrele de excelență – 62%, iar universitățile și externii depășesc 63%. Restanțierii rămân însă la un modest 23%. Per total, rata generală de promovare la BAC, în acest moment, este de 79,08%.
Cei nemulțumiți de note pot depune contestații pe 24 și 25 iulie, între orele 09:00 și 18:00, la centrele în care au susținut examenul. Rezultatele finale ale sesiunii suplimentare vor fi făcute publice pe 29 iulie.

