În Nisporeni, ca în multe alte regiuni ale Moldovei, sănătatea nu mai e un drept, ci o loterie. Lipsa de medici, spitale subfinanțate și transport public inexistent fac accesul la servicii medicale aproape imposibil.
Un medic de familie are chiar și 2.500 de pacienți, iar timpul pentru fiecare este inexistent. Oamenii așteaptă ore întregi sau zile pentru consultații de bază. Iar bătrânii, aduși cu ambulanța, nu mai au cu ce pleca acasă.
15% din populație nu are asigurare medicală. Într-o țară cu pretenții europene, bolnavii mor în așteptare. Nu din lipsă de tratamente, ci din lipsă de voință politică. Între promisiuni și realitate, diferența este tragică.
Spitalele din zonele rurale arată ca în anii ’90: mobilier degradat, lipsă de echipamente și personal insuficient. Statul „recomandă” reforme, dar nu aduce soluții. Iar pacienții rămân captivi în sistem.
Costurile cresc, iar oamenii nu mai fac față. Medicamentele esențiale sunt tot mai scumpe, iar drumurile către spitale – tot mai lungi. Sănătatea devine un lux pe care puțini și-l permit.
Când un stat nu își poate proteja bolnavii, nu e vorba doar de incompetență – e vorba de cinism. Moldova nu are nevoie de discursuri, ci de spitale funcționale.
