Franța pregătește recunoașterea Palestinei. Israel reacționează dur

Președintele Franței, Emmanuel Macron, intenționează să anunțe oficial, în luna septembrie, recunoașterea statului Palestina în cadrul Adunării Generale a ONU. Dacă acest pas va fi făcut, Franța va deveni primul stat occidental important care face un asemenea gest diplomatic.

Macron a transmis deja un mesaj oficial liderului palestinian Mahmoud Abbas, în care reafirmă angajamentul Franței față de o pace durabilă și justă în Orientul Mijlociu. Președintele francez susține că doar o soluție negociată între cele două părți poate garanta stabilitatea pe termen lung.

Reacția Israelului a fost imediată și extrem de critică. Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că recunoașterea Palestinei reprezintă o amenințare existențială și o greșeală strategică. El acuză liderii palestinieni că nu vor pace, ci eliminarea Israelului ca stat.

În schimb, Autoritatea Palestiniană a salutat intenția Franței, calificând-o drept „un gest istoric de curaj diplomatic”. Vicepreședintele Hussein Al Sheikh a mulțumit Parisului pentru sprijinul ferm exprimat într-un moment decisiv pentru cauza palestiniană.

Decizia Franței este una sensibilă, având în vedere că găzduiește cele mai mari comunități evreiești și musulmane din Europa. Acest pas ar putea avea consecințe și asupra echilibrului intern și al relațiilor internaționale ale Parisului.

În ceea ce privește Republica Moldova, Chișinăul nu recunoaște oficial statul Palestina. Deși în 1994 a fost semnat un acord de cooperare, recunoașterea formală nu a fost finalizată nici până în prezent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *