40 km din drumul Hîncești – Leova – Cahul – Giurgiulești vor fi reabilitați în următorii trei ani

Peste 40 de kilometri din drumul național R34, care leagă Hîncești de Giurgiulești, vor intra într-un amplu proces de modernizare. Proiectul, evaluat la 57,1 milioane de euro, va fi implementat pe parcursul a trei ani și are ca scop îmbunătățirea siguranței și confortului traficului rutier.

Tronsonul vizat pornește din orașul Cantemir, de la sensul giratoriu de la kilometrul 83+025, și se încheie la intrarea în municipiul Cahul, la kilometrul 124+769. Traseul traversează satele Gotești, Chircani, Cucoara, Zîrnești și Roșu, conectând zonele rurale cu punctul de frontieră Giurgiulești și principalele coridoare de transport europene.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, modernizarea va include reconstrucția și lărgirea drumului, amenajarea acceselor către terenurile agricole, modernizarea intersecțiilor minore, construirea trotuarelor și instalarea iluminatului stradal în intravilan și în zonele de intersecție.

Proiectul mai prevede lucrări complexe de infrastructură: construirea zidurilor de sprijin, a sistemului de drenaj subteran, consolidarea pantelor, ridicarea de poduri și amenajarea unui sistem eficient de evacuare a apelor, prin podețe, rigole din beton și șanțuri de scurgere.

De asemenea, în cadrul lucrărilor, vor fi reamenajate utilități publice esențiale, precum rețele electrice și de comunicații, conducte de apă și gaze, dar și sistemul de canalizare subterană, pentru a evita deteriorarea ulterioară a drumului modernizat.

Finanțarea proiectului este asigurată de Banca Europeană pentru Investiții, iar contractul pentru executarea lucrărilor a fost semnat pe 12 august, în prezența viceprim-ministrului Vladimir Bolea și a reprezentanților companiei responsabile de reabilitare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *